Articol Gândul.Info

Un cuplu din Mediaş face machete la scară de cartiere, malluri şi clădiri de birouri, în sufrageria-şantier

Beneficiile sunt pe măsură: din case mici şi-au ridicat casă mare

Nu au macarale, nici echipe de muncitori; de ciment, cărămidă şi ţigle nici nu vor să audă şi totuşi sunt cei mai prolifici constructori din România, executând în medie un etaj de bloc turn pe zi. La gata: tencuit, cu balcoane, ferestre şi uşi. Soţii Gavril fac totul cu mâinile lor, de la fundaţii până la ziduri, acoperişuri, şosele şi grădini, dând la gata un cartier de vile în numai două săptămâni. Preţul unui ansamblu rezidenţial la cheie este infim: 7000 RON. La aşa preţuri, chiar şi-o mamaie cu pensie de 200 lei/lună şi-ar lua în câteva rate o vilă cu gazon, piscină şi garaj. Însă oamenii de rând nu prea îi asaltează cu comenzi, ci tot marii dezvoltatori imobiliari, care au ce face cu vilele şi blocurile lor.

Asta deoarece clădirile realizate de ei sunt doar simple machete la scară. Clienţii se prezintă cu planurile viitoarei clădiri, aşa cum a fost gândită de arhitect, dau comanda şi după câteva zile vin să-şi încarce cartierul ori mallul în dubiţă sau papuc. Pe durata transportului, clădirile primesc garanţie de la machetist: „Casele noastre în general sunt solide. Nu pun probleme de transport. Dar nu toţi lucrează aşa. La ei trebuie să ridici macheta într-o anumită poziţie, că de o răstorni cade câte ceva, ba acoperişul, ba vreo scară interioară sau mobilierul dinăuntru”.

Dezvoltatorii îşi expun machetele pe la târgurile imobiliare, drept momeală pentru viitorii muşterii: „Românul vede ceva palpabil. Asta-i o boală românească, cred. Să vadă ceva cu ochii lui şi să atingă. Omul respectiv poate să ia acoperişul blocului şi să vadă apartamentul, unde are uşa, unde are geamul, cum vin toate dependinţele pe acolo. Atunci îi vine să se înhame mai uşor la un credit ipotecar pe 30 de ani, decât dacă vede un plan pe-o hârtie”, explică Teofil Gavril.

Precizie de ceasornicar

img-0800 (1)Faţadele clădirii sunt debitate cu minicircularul dintr-o coală de comatex, se decupează cu cutterul ochiurile ferestrelor şi uşilor. Feţele se lipesc una de alta cu Picătura, apoi vine cu autocolantul pe deasupra şi îmbracă în culoare toată clădirea. Autocolantele sunt de tip publicitar, rezistente la UV şi la intemperii, pentru ca macheta să strălucească cât mai mult timp. Finisarea clădirii necesită mână de artist, astfel că Teofil, cu delicateţea lui de King-Kong, se retrage din joc: „Dacă pun şindrila pe casă, ca să prind un solz din ăla de şindrilă, când pun degetul acolo, eu acopăr de fapt vreo 4-5 solzi din ăia cu degetul meu, că-i mare. Atunci intervine soţia mea, care are degete finuţe şi mişcări de chirurg, mai ales că are pregătire pe domeniul medical.

Se mai foloseşte şi de pensete şi le lipeşte mai precis. La geamuri, tot aşa, păi un geam de un milimetru dacă-l prind în mână l-am zdrobit. În schimb ea e mult mai delicată”. Şindrila se face din furnir decupat cu cutterul pentru clienţii cu dare de mână, sau, pentru machetele mai ieftine, se fac grafic pe calculator şi se printează pe un autocolant. O vilişoară cu două nivele în care, dacă priveşti pe geam, poţi vedea forma încăperilor la scară, costă cam 1200 lei. Dacă însă clientul vrea s-o vadă mobilată în detaliu, preţul poate să sară şi la 3000 lei, cum l-a costat pe un domn care a cerut în mod expres: „«Când îmi faci patul respectiv, să-mi pui şi picioruşe şi să aibă şi ceva material pe el, ca şi cum ar fi aşternut».

Atunci cred că nu-şi poate închipui nimeni cum e să lucrezi cu lupa de ceasornicar la ochi ca să poţi să-i aşezi omului cuvertura pe pat, că a avut el moftul ăsta”. Majoritatea vilelor au şi grădini, aşa că soţii Gavril au trebuit să inventeze iarba: „Am folosit pe post de verdeaţă plante de acvariu sintetice, dar nu dădeau bine. Apoi ne-a venit ideea să punem mochetă verde”. Este mochetă de exterior care are un aspect de iarbă şi sunt tot felul de grosimi de mochete. Pomişorii şi brăduţii îi comandă pe internet de la o firmă nemţească, întocmai după pofta clientului: pruni înfloriţi, meri pe rod sau puieţi. Pentru a imita luciul de apă, Teofil aplică un celofan special, iar la şosele foloseşte linoleum gri pe post de asfalt.

Machete high-tech

Ana şi Teofil au realizat inclusiv machete de clădiri cu faţade luminate modern, în tot felul de culori. Au primit chiar o comandă de la un avocat din Bucureşti, care voia ca în casa lui să existe un lift. Casa avea numai două nivele, dar omul voia să vadă cum se ridică ascensorul din pivniţă până la etaj. Teofil a intrat pe toate forumurile de aero şi navo-modelism în căutarea unui mecanism suficient de mic cât să poată fi ascuns în machetă fără să deranjeze la ochi. N-a găsit şi, cum în machetare nu există standarde şi trebuie foarte mult să improvizezi, „am pus un mecanism de casetofon dedesubt, cu un mic senzor deasupra la acoperiş şi când luai acoperişul era ca şi când s-ar fi deschis clăpiţa la casetă şi împingea liftul respectiv în sus”.

Avocatul, când a văzut macheta, s-a ataşat de ea atât de mult, încât acum o ţine-n casă, pe post de bibelou. Construcţia de machete e o îndeletnicire foarte bănoasă: „Din case mici ne-am luat casă mare”, însă umple de durere sufletul copilului lor de şase anişori: „Cum vede o machetă, cum îşi aduce maşinile, le parchează , face întreceri, concursuri. Mai rău e la finisare, când macheta e cea mai frumoasă, că nu trebuie să-l mai las să o atingă, să pună maşinuţele şi să facă urme. Dar e foarte greu de potolit, că îl atrage ca un magnet. Stă ca un leuţ să sară pe ea”.

Sursa: Gândul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *